Scaunul si istoria sa „asezata”

Gabriela Ursu

Wednesday, April 29, 2015

  

Acasa, la locul de munca, in parc sau in mijloacele de transport in comun, oriunde ne-am afla, incercam sa prindem un loc liber. Desi spunem adesea ca suntem intr-o continua miscare, cea mai mare parte din timp ne-o petrecem stand jos. Astfel, simplul scaun devine obiect indispensabil in viata de zi cu zi, functia sa principala fiind aceea de a ne oferi posibilitatea sa ne asezam. Si totusi, cum a patruns acest obiect in viata noastra?


Istoria mobilierului incepe inca din antichitate. Scaunul apare in neolitic, atunci cand omul renunta la statul pe podeaua pesterii si se asaza pe obiectele faurite din piatra. De exemplu, in spatiul romanesc, langa localitatea Burdusoaia (jud. Buzau), au fost descoperite, in interiorul unor chilii din piatra, scaune sapate in roca si calcar. Forme mult mai avansate se regasesc in palatele Egiptului antic, unde primele scaune erau din lemn de cedru, impodobite cu pietre semipretioase sau cu incrustatii. Ulterior, apar tronurile somptuoase, impunatoare, precum cel al faraonului Tutankhamon. Astfel, scaunul devine simbol al puterii absolute si al statorniciei. De altfel, in Asia civilizatiei babiloniene si asiriene, tronul, impodobit cu perne si picioare zoomorfe, ramane cel mai distinctiv obiect de mobilier. De asemenea, scaunul apare si in Grecia Antica, sub numele de klismos, fiind plasat langa tronurile masive, acoperite cu blanuri si piei de animale.

   Evul Mediu ramane caracterizat de o anumita simplitate, situatia schimbandu-se odata cu Renasterea. Acesta este momentul in care incepe sa se puna accentul pe aspectul scaunului si pe ornamentele de pe spatar sau de pe brate, spre sfarsitul secolului al XIX-lea aparand si scaunele capitonate.


   In 1859, in Austria, tamplarul Michael Thanet lanseaza „scaunul nr. 14”, fabricat prin curbarea lemnului cu ajutorul aburului. Articolul de mobilier este cel care prefigureaza structura scaunelor moderne, prin simplitate si modalitatea de productie. Modelul este fabricat si astazi, singura diferenta constand in inlocuirea lemnului cu plasticul.

  In secolul XX, perspectiva asupra structurii si utilizarii scaunului va fi influentata de scoala Bauhaus. Fondata in 1919, aceasta a revolutionat arhitectura si design-ul interior, prin introducerea unui concept inedit – functionalismul. De altfel, secolul XX este unul al experimentelor in ceea ce priveste design-ul scaunelor sau materialul din care sunt confectionate. Lemnul este inlocuit cu tuburile metalice, plasticul sau spuma poliuretanica. Totul este posibil si orice propunere poate fi experimentata. Prin urmare, raman in istorie cateva modele cu adevarat spectaculoase, precum scaunul lui Gerrit Rietveld (1917), pictat asemenea unui tablou de Mondrian, cel proiectat de Alvar Aalto (1931-1932), care a experimentat flexibilitatea lemnului de mesteacan sau scaunul creat de Charles si Ray Eames (1945-1946), in care regasim fluiditatea formelor.



Astazi, cel mai mult ne asezam pe scaune din plastic. Rezistent la socuri, coroziune sau zgarieturi, plasticul este materialul folosit pentru fabricarea, prin procedeul injectarii in matrite.


Asadar, scaunul nu are o istorie atat de simpla, ci, asemenea civilizatiei, evolueaza si cunoaste forme diverse. Asezat pe scaun, omul cugeta, priveste lumea sau se odihneste. Simbol al statorniciei, al puterii sau al credintei, scaunul ocupa un loc important in topografia locuintei si ne determina, de multe ori, sa ne certam si cu cei din casa, pentru ca ne-au luat locul.