Inima unui scaun

Ancuta Mocanu

Monday, August 17, 2015

Povestea mea a luat nastere cu doua secole in urma, intr-un satuc din Romania, numit Viscri, pe cand Darius, mesterul meu, pasionat de prelucrarea lemnului, a dorit sa ajunga un bun dulgher. Ceea ce vedeti astazi in fata ochilor sunt eu, una dintre cele mai reusite opere ale stapanului meu. Am fost creat din iubire si cu multa pasiune spre a fi daruit unei persoane ce nu m-a meritat. Darius, la varsta de 22 de ani, incercand sa caute piese pentru un dulap la un magazin de obiecte metalice, a intalnit pe strada o domnisoara, care, fulgerator i-a captat atentia. A fost pentru prima data cand tanarul mester a simtit sentimentul profund al iubirii.


Din acelasi motiv, așa cum am precizat mai inainte, am fost prelucrat si eu. Starea materiala a lui Darius era insa una dezamagitoare pentru fata de care acesta prinsese drag. El nu ii putea oferi decat o dragoste sincera si rodul mainilor lui, iscusinta si maiestria de care dadea dovadă în ocupatia sa. Fata, pe numele ei Lia, provenea dintr-o familie instarita, fiind obisnuită sa primească adesea cadouri scumpe atat de la parinti, cat si de la prieteni. Baiatul a dorit sa-i daruiască fiintei indragite ceva mult mai valoros, construit prin iubirea si pasiunea lui.


Darius a plecat in padure, in cautarea unui stejar batran, din lemnul caruia urma sa fiu conceput eu. Lemnul de stejar reprezenta pentru tanar esenta cea mai pretioasa, care necesita o munca, un efort, o pricepere mult mai mare in prelucrare, spre deosebire de lemnul celorlalti copaci. Gasind bucata de lemn cautata, a taiat-o si a sectionat-o in trei parti: una pentru picioare, una pentru sezut si alta pentru spatar, apoi si-a pregatit instrumentele de lucru si s-a pus pe treaba.


Pentru picioare a ales partea cea mai groasa, le-a dat o forma dreptunghiulara, iar capetelor de imbinare cu sezutul, o formă cilindrica si o inaltime potrivita. Sezutul a fost si el lucrat cu migala, capatand o forma trapezoidala si o grosime de 6 cm. Spatarul a reprezentat mesajul baiatului pentru Lia. Acesta a primit o formă foarte apropiata de cea a unei clepsidre, avand partea de imbinare dreapta, iar de o parte si de alta a acesteia două forme usor arcuite, dandu-mi un aspect de scaun domnesc. In partea de sus, in centrul spatarului, Darius mi-a creat o scobitura in chip de inima.


După doua zile de truda am fost gata. Ma simteam mandru de felul in care aratam si eram pregatit sa duc mesajul mesterului meu catre inima tinerei Lia. Din pacate, mesajul meu nu a fost inteles si apreciat, ci considerat drept o insulta, un lucru banal si, in consecinta, am fost refuzat. Cu inima franta, Darius m-a adus acasa si m-a asezat in camera lui, unde am ramas vreme de cinci ani. Imbolnavindu-se grav de pneumonie si neavand bani sa se trateze, baiatul a murit.


In ziua inmormantarii, preotul care a oficiat slujba, cunoscandu-l bine pe Darius si vazandu-ma in camera lui, m-a luat si m-a păstrat în biserica, prin mine ramanand vie si amintirea tanarului disparut prea curand. Am fost construit in doua zile si am rezistat mai mult de două secole datorita priceperii si talentului mesterului meu.


Dacă as putea sa il readuc la viata pe Darius, i-as da inima mea...