Ia-ti un ragaz si doar asculta, omule!

Cristina Sandu

Monday, June 22, 2015

E momentul sa ascultam! Priveste pentru cateva clipe aceasta banca batrana, prea singura acum si prafuita de atata amar de vreme, cea asezata in spatele clasei, intr-un ultim rand  si spune-mi: tu ce vezi in ea?


Eu stau langa usa, inca oscilez daca sa-mi fac curaj sa pasesc in camera asta cam tacuta acum, dar zgomotoasa in vremurile de glorie. Intru totusi, imi deschid larg caile sufletului si ma asez cu emotie in banca care mi-a servit ani de-a randul ca sprijin si ca prietena devotata! Cate lucruri ne leaga una de alta, ma copleseste gandul la „relatia” noastra avuta atatia ani. Dar eu abia acum o privesc din nou si ii simt vie prezenta: mirosul ii e parca neschimbat, tot de lemn vechi, dar lacuit, ca sa-i infrumuseteze batranetea. Imi era dor sa o revad, sa stiu ca ea e tot aici si pastreaza inca, intr-un coltisor al „memoriei„ sale, amintirea mea. Cred ca si ea ma recunoaste, imi simte mirosul, prezenta si suflarea, dar e neprimitoare. Parca o aud cum imi sopteste: ce s-a intamplat cu acel copil de odinioara? Da, inteleg acum. Stiu ce „simte”, incerc macar.


Ii aud suspinul singuratatii care a cuprins-o acum, in linistita tacere a uitarii ravneste la tineretea si vigoarea vremurilor indepartate, la insufletirea care ii era data de spiritul plin de vitalitate al generatiilor nesfarsite, care au tot vizitat-o si „uzat-o” pe rand.


Stau si o privesc acum, simt cum un fior patrunzator imi trece pe sira spinarii si tot continua sa revina. Stii, obiectele se schimba atunci cand incepi sa le acorzi importanta cuvenita si sa le percepi intr-un mod cu totul diferit, doar punandu-te altfel in raport cu ele. De prea multe ori le abandonam cu sufletul, le uzam si ne folosim de ele doar pentru utilitatea lor, dar cum ar fi sa le mai si ascultam uneori? Stai o clipa si lasa-ti banca din fata, cea care ti-a oferit un sprijin ani de-a randul, sa iti dezvaluie povestea vietii prin prisma „ochilor” ei, a tot ceea ce ea a trait odata cu tine. E greu sa o intelegi in prima faza, dar priveste-o dincolo de material, de culoare si forma, dincolo de ceea ce are la vedere. Ai si tu sentimentul bogatiei ei „spirituale”? Simti cum te indeamna sa rastalmacesti in propria-ti memorie un nesfarsit val de amintiri prafuite, dar totusi atat de pregnante? Trairi unice, neslefuite, clipe de o inocenta rara acum, la varsta maturitatii, poti sa revezi prin „ochii” bancii din anii de scoala, doar daca acorzi timp sa privesti, rabdare sa asculti si emotii sa simti!


Dar tu? Ce crezi ca ascunde banca pe care ai folosit-o drept suport atatia ani? Te-ai gandit pentru o clipa la povestea ei? I-ai acordat atentia pe care ea ti-a oferit-o, fara sa ceara ceva in schimb? I-ai multumit macar o data ca a fost acolo cand ai avut nevoie? Asa cum era ea: tare, din lemn, rigida, rece, invechita, tacuta, monocolora, poate neprimitoare uneori, dar iti oferea sprijin!