Darul dupa dragoste se pretuieste

Teodor Gurgui

Tuesday, July 14, 2015

O! Vorba stapanului meu rasuna ca un ecou inca si acum: „Darul nu dupa marime, ci dupa dragoste se pretuieste”. Doar asa imi mai pot aduce aminte de casa, de satul Fauresti, cunoscut mai ales pentru gospodarii de acolo. Din pacate, oamenii isi mai uita originile, insa eu nu pot sa nu-mi amintesc cum a fost la inceput, cum era sa fii scaunul din camera cea buna, in care stapanul meu primea musafirii cei mai de seama. Astfel, daca pentru cei din jur eram darul facut celui mai mare boier al locului, de catre mesterul cu indemanarea si iscusinta cea mai rara ce s-a vazut prin zona, pentru el eram scaunul cel mare, cu forme dintre cele mai potrivite si cu o roata a vietii sculptata in spatar peste un brau dantelat. Frumusetea si insemnatatea mea in viata boierului Ioan Iancu devenisera singura modalitate prin care se vorbea despre mine, de aceea fiecare persoana ma admira si, mai mult decat atat, ma preferau drept loc de vorba si de tihna.


Nu e niciodata ușor sa sa te desparti de glie atunci cand aceasta face parte din spiritul tau, cand de mai bine de 30 de ani știi ca scopul tau este sa dai putin ragaz omului, sa il ajuți sa uite de griji si oboseala. Cu tine omul nu se mai odihneste direct pe pamantul din care vine, cu tine are impresia ca se afla mai sus si poate vedea spre zari din ce in ce mai indepartate. Nimic nu este intamplator, de aceea trosnim cand cel care se asaza duce in spate o multime de greutati si cand acesta nu-l pretuieste pe cel ce ne-a creat. Avem zilele noastre, dar asta nu ne opreste sa ajutam oamenii, asadar, am plecat spre targ cu speranta ca putem schimba ceva. Si apoi, ce face omul atunci cand primeste veste rea de departe sau vrea sa-l crute pe cel in varsta, fiind recunoscator si bucuros ca poate sa-l ajute? Sta, iar acel scaun devine locul lui. Sunt momente pline de seninatate, momente din care noi facem parte si ne bucuram ca putem sa aducem mai multa liniste fiecarui ins.


E minunat sa stii atatea intamplari si sa le consideri scurte momente din viata ta. Asa nu vei uita sa vorbesti despre intamplarile care-ti vor pastra memoria vie, o istorisire cu oameni care te-au omenit, sau, mai degraba, o poveste in care, stiindu-ti menirea, ai incercat sa ți-o duci la bun sfarsit cat mai bine. Nu degeaba cred ca avem nevoie sa ne reculegem din cand in cand,  sa ne regasim pe noi insine pentu a merge mai departe. Astfel, de-ti vei gasi mereu ragaz stand si gandind la vremurile de demult, atunci iti vei da seama ca suntem mult mai mult decat niste simple bucati de lemn pe care se asaza praful. Intre noi ne cunoastem atat de bine incat avem impresia ca suntem lucrati din acelasi lemn si de acelasi mester, caruia ii datoram faptul ca existam in aceasta forma.