Cu umerii goi

Valentin Dragoiu

Tuesday, June 09, 2015

Ai impartit cu el prima tigara fumata pe ascuns, primul sms care te-a facut sa rosesti. Iti stie iubirile si pasiunile, a plans cu tine dupa prima despartire. Iti cunoaste suferintele si nemultumirile, ti-a simtit lacrimile si nervii. Ti-a fost sprijin dupa prima betie, a ras intodeauna la glumele tale si nu te-a judecat niciodata. Ti-a cunoscut prietenii, fosti si actuali, chiar daca ei l-au ignorat intodeauna. Unii chiar au ras de el, dar tie nu ti-a pasat. De fapt, nu te-ai gandit niciodata la el. A fost cu tine intodeauna, inca de cand a inlocuit genunchii bunicului. Iti stie toate secretele, e martor al vietii tale... si, totusi, l-ai ignorat mereu. Si el te cunoaste atat de bine. Mai bine decat te cunosti tu. Zilnic il ocolesti, uneori il injuri sau chiar il lovesti, dar te intorci la el in fiecare seara. De fiecare data e acolo. Exact asa cum l-ai lasat, in coltul lui. De fiecare data o luati de la capat. Te asculta cu aceeasi rabdare si sfiala, iar umerii lui te-au sustinut mereu.


Pierdut in goana dupa timp, in fuga dintre doua statii si-o melodie ascultata pe repeat, te intrebi cine esti si cine ai fost. Oamenii au venit si au plecat din viata ta, ai pierdut si ai castigat lucruri, te-ai pierdut si te-ai regasit. Te-ai schimbat si nu mai stii cine esti. Ai vrea ca cineva sa-ti povesteasca despre tine. Ai atatea amintiri pierdute si prea putin timp sa le cauti. Si n-ai pe nimeni care sa-ti aminteasca cine esti.


Dar el, cel asupra caruia ti-ai lasat greutatea in momentele de deznadejde si suspin, de bucurie si speranta, el iti stie povestea.