Nu te aseza pe chip cioplit

Adelina Toba

Friday, April 03, 2015

Este atat de mult pamant intre noi, stapane,

Incat as vrea sa prind radacini in oasele tale trudite,

Sa fiu vlastar in mainile aspre ca scoarta de stejar

Care imi despicau nodurile cu securea vietii. 


Bratele de lemn mi-au ramas inclestate in ultima imagine a

imbratisarii noastre.


Sunt alte vremuri acum, stapane,

As putea fi un scaun bistro intr-o carciuma colt cu biserica

Cu demoni deghizati in ospatarite si pereti igrasiosi.


Gandurile mele se intorc sisific in satul nostru

Cu fantani ce ascund ape moarte si cu salcami mierosi.

Atunci stateam amandoi si mestereai ceva la foc,

Iar pe mine se aseza cenusa de ani.


Odata,

Cand mijlocul zilei cocea merii pudrati,

Te-ai asezat in poala mea, batrane,

Imi bateai cuvinte-n cuie

Si picurai lacrimi in strachini si ulcele.

M-ai uns cu mir in loc de lac

Si-n noaptea aceea m-ai invelit cu un pled

incarcat

de stele.


As vrea sa-mi fie sufletul purtat la granita cereasca,

Prin turla bisericii din sat sa fumeg

catre tine,

pana la capatul Pleiadelor.


Pe fibra mea de lemn doarme neintoarsa fiinta stapanului;

Intr-o dimineata de vineri a plecat si nu s-a mai intors.

Miros de vesnicie.


Omul sfant cu maini de lut mi-a zis

Sa nu-mi fac chip cioplit din amintire.


Ingenunchez cuminte şi-ncremenesc vecie.